RO 2011 - Partea a 4-a: Mănuși roșii

Mănuși roșii

(România, 2010)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Alexandru Mihăescu, Andi Vasluianu, Marcel Iureș, Udo Schenk

Rating: 2.5/5

„Mănuși roșii” reprezintă perseverența lui Radu Gabrea în a examina trecutul recent al poporului român și a forțelor care au generat răsturnarea completă a raporturilor etnice și sociale în spațiul mioritic. Totodată, este a doua adaptare a regizorului după un roman de Eginald Schlattner, după „Cocoșul decapitat”, căruia „Mănuși roșii” îi este, de fapt, o continuarea. În 1957, brașoveanul sas Felix Goldschmidt este student la Cluj, unde se află și în tratament la Clinica de Psihiatrie pentru anxietate. Într-o zi, fără să i se ofere vreun motiv, este arestat de Securitate, închis într-o temniță mizeră și anchetat la greu.

Filmul este povestit în flashback-uri. Eliberat după doi ani, Felix își reamintește viața din celulă. În celulă, își reamintește vremurile pașnice când îl citea pasionat pe Marx și vorbea despre idealurile socialiste. Pe măsură ce înaintăm, începe să își amintească și de prietenii săi „reacționari, spioni, imperialiști”, pe care ajunge să îi toarne anchetatorilor. „Mănuși roșii” este povestea unui om înfrânt de sistem și de propriile slăbiciuni. Este și povestea populației săsești din Transilvania, persecutată în primii ani ai noului regim, apoi lăsată să părăsească țara (pe bani, evident).

Din păcate, filmul nu este foarte convingător. Secvențele din celulă, alături de Andi Vasluianu și (pentru o scurtă perioadă) Marcel Iureș, sunt cele mai reușite. Este regretabil, însă, că toate celelalte secvențe sunt filmate de ca și cum am fi tot într-o temniță, în cadre strânse, filmate în decoruri de studio mult mai puțin convingătoare decât celula de închisoare (care și aceasta este un pic cam încăpătoare). Îmi plac, în general, filmele lui Radu Gabrea și le consider importante. Se știe folosi de actori și de camera de filmat atunci când este nevoie. Dar ceea ce îmi pare evident la „Mănuși roșii” este evitarea de a merge până la capăt, ceea ce se traduce printr-o incoerență narativă și pedanteria cu care mesajul ne este livrat.